Dar s-au spus atâtea încât orice cuvânt în plus cade în derizoriu.
Am ajuns teleghidaţi, plimbaţi prin timp ca nişte marionete fără creier, terfeliţi şi loviţi în gură la fiecare colţ de viaţă. Dar ştergem jegul, sângele care curge şiroaie şi târâş ne ridicăm şi continuăm dansul ăsta infect.
Ai vrea să te revolţi, să te ridici din mulţimea condusă ca la abator şi să scuipi afară tot ce-ţi apasă pe inimă.
Ai vrea să urli din toţi plămânii că lumea ta nu e asta şi că alegerile lor nu sunt şi alte tale, că străzile, spitalele, politicienii, vedetele, prezentatorii, miniştrii, directorii, câinii, gropile, cocalarii, praful, cutiile de chibrit, lipsurile, mizeria nu te reprezintă şi nu-ţi fac cinste.
Dar orice încercare de a scoate un cuvânt se termină cu un oftat. Pleci capul şi aştepţi, ignorând, sperând că cine ştie… poate o să apară unu mai curajos ca tine, care să iasă în faţă şi să facă ceva. Să facă şi pentru tine adică, pentru că ţie ţi-e prea lene, prea silă, eşti prea obosit, prea ofticat, prea lipsit de motivaţie.
Începi să ai impresia că totuşi nu este aşa de rău, că ai o maşină, că-ţi faci un concediu, că ai văzut 2 ţări srăine anul ăsta şi ai bani de bere mâine seară.
Aşa că alegi să te minţi în continuare că porcii or să zboare într-o zi şi că Moş Crăciun există.
Campanie electorala
(fotografia nu stiu cine a facut-o, am gasit-o pe mai multe site-uri)
