Am fost acum 2 week-end-uri pe Acele Morarului şi am aflat cu parere de rau că nu mai există caietul de impresii de pe Degetul Roşu http://ruxache.com/la-pas/jurnale-de-calatorie/am-ajuns-pe-acele-morarului.html/ . Am postat jurnalul la mine pe blog şi apoi pe http://www.carpati.org/ şi am aflat cu bucurie că acel caiet se află în posesia domnului Mircea Ordean http://picasaweb.google.com/105039784676866091971/ProblemaCaietIm
presiiDegetMorarului#

Buuun, în scurt timp a apărut pe carpaţi şi o ştire despre acest caiet, postat tot de domnul Mircea Ordean, în care a anunţat că acest caiet era într-o stare jalnică şi că doreşte să îl repare etc. Şi împreună să găsim o soluţie pentru conservarea cât mai bună a acestuia, inclusiv posibilitatea ducerii lui într-un muzeu.

Evident, lumea a început să comenteze. Contrar părerilor unora, discuţiile erau constructive, au fost useri care s-au oferit să ducă alt borcan în care să fie păstrat caietul (deoarece celuilalt îi lipsea capacul), alţii care s-au oferit să plastifieze caietul (eu), alţii care au venit cu idei de xeroxare şi tot aşa.

Discuţia s-a desfăşurat civilizat şi chiar eram bucuroasă că văd atâta entuziasm, eram bucuroasă că lumea îşi dă intereseul şi se implică (fiecare cu ideile lui, unele bune, altele mai puţin bune, dar asta e mai puţin important). Ce conta era faptul că nu se dorea pierderea definitiva a acelui caiet prin vreun muzeu sau aşa… în neant.

De dimineaţă abia aşteptam să văd ce s-a mai postat, dacă s-a mai ajuns la vreo concluzie.

Şi surpriză. Ia ştirea despre caiet de unde nu-i. Am şi un mesaj în care un user mă întreabă dacă am idee ce s-a întâmplat. Nu n-am idee.

Însă fac săpături şi aflu. Domnul Ordean a binevoit să inactiveze ştirea pe motiv că îşi dă prea multă lume cu părerea, prin următorul mesaj:

“Cred că avem ştiinţă cu toţii de o vorbă patriotică, mioritică şi românescă… Începe cu “Facerea de bine…”

Posed suficientă experienţă de viaţă ca să-mi dau seama cînd cineva intervine într-o problemă doar ca să se afle în treabă, eventual a se da important.

Ca urmare, eu am dat ştirea, eu o şterg.
Treaba asta se va petrece la patru ore după postarea aceasta.

Bună ziua! “

Ia te uită, ştirea nu mai există pentru că isi dă prea multă lume cu părerea laughing asta-i bună.

Aşa că mă hătărăsc să îi dau un mesaj domnului Ordean şi să aflu ce şi cum. Discuţia ce a urmat pe mine efectiv m-a şocat.

eu:

Nu vreau sa par impertinenta, pentru ca aveti o varsta si incerc sa va respect. Si totusi, stirea despre disparitia caietului de impresii de pe degetul rosu am dat-o eu, cu jurnalul de pe acele morarului, nu dumneavoastra.

Vreau sa va intreb totusi ce aveti de gand sa faceti cu acel caiet. Nu credeti ca e de intereseul unei comunitati montane sa stie despre ce se intampla cu el, si sa decida impreuna? (asta bineinteles in lipsa unei autoritati).

Tin sa cred ca nu veti lua decizia returnatii/nereturnarii/xeroxarii etc numai dupa judecata dumneavoasta.

Eu nu sunt alpinista, mi-ar placea sa devin, si nu ma dau mare cu vreo realizare de-a mea (care bineinteles ca sunt marunte) insa cu numai 4 ani de mers pe munte cred ca am dreptul sa imi dau macar cu parerea despre un caiet de impresii pe care ardeam de nerabdare sa il citesc. Imi venea sa plang de ciuda cand am ajuns acolo si am vazut ca nu este.

Oameni suntem si oameni de munte (cu totii de pe acest site) indiferent de varsta. Asa ca sper ca decizia pe care o veti lua in legatura cu acel caiet, o veti lua alturi de aceasta comunitate.

Multumesc.

Mircea Ordean:

“Nu vreau sa par impertinenta, pentru ca aveti o varsta si incerc sa va respect. ”
Sa traduc eu ce înseamnă asta? Adică dacă nu aveam o vârstă, erai impertinentă… Greşesc?
Altminteri, să ştii că stau bine la priceperea de a răspunde pe măsura unor eventuale afirmaţii impertinente.

“Si totusi, stirea despre disparitia caietului de impresii de pe degetul rosu am dat-o eu, cu jurnalul de pe acele morarului, nu dumneavoastra.”
Nu înţeleg…

În fine…
Din momentul acesta (mai exact ieri), pentru mine subiectul este închis pe carpati.org.
Aici am trăit un vis urât, legat de postarea în chestiune, să vină o sumedenie de inşi care n-aveau treabă cu subiectul să-şi dea docţi cu părerea.
După cum m-am convins încă o dată de vorba aia românească… Cea cu “Facerea de bine…”.

“Oameni suntem si oameni de munte (cu totii de pe acest site) indiferent de varsta. Asa ca sper ca decizia pe care o veti lua in legatura cu acel caiet, o veti lua alturi de aceasta comunitate.”
Aş ţine să precizez că subiectul nu era vreo exclusivitate a a carpati.org. Eu am ţinut să ajungă şi pe Alpinet, cât şi la Clubul Alpin Român.

- am căutat ştirea pe alpinet.or şi nu există

eu:

Ziua buna si dumneavoastra, inca o data,

Si totusi un raspuns concret nu am primit.

Ce veti face cu caietul?

Partea cu impertinenta am incercat sa o subliniez ca sa nu aveti impresia ca imi dau vreun aer de superioritate fata de dumneavostra, indraznind sa va pun intrebari, atata tot

Da, vestea cu disparitia caietului am dat-o eu, nu stia nimeni. Abia dupa ce am postat jurnalul ati anuntat ca l-ati luat si doriti sa il reparati.

Nu stiu care e facerea de bine aici, atata timp cat nu ii lasati si pe altii sa isi dea cu parerea. Nu avem varsta dumneavostra si nici anii de experienta pe munte, dar consider ca orice om de pe acest site, care are treaba cu muntele (mai ales dintre cei care fac astfel de trasee) are voie sa spuna ce crede si sa incerce a veni cu o solutie, indiferent de solutie. Trebuie ajuns la un compromis, la o varianta care sa satisfaca majoritatea, asa ar fi frumos si respectuos fata de oamenii de munte din tara asta.

Multumesc inca o data si astept cu interes un raspuns mai concret.

Ruxandra

iar finalul este APOTEOTIC!
Mircea Ordean:

“…Astept cu interes un raspuns mai concret.”

În vreo două sute de ani de acum încolo, se va ajunge la un numitor comun în ce priveşte opinia comunităţii C.org.
În alte două sute vor cădea la pace cu punctul de vedere al C.org şi cei de la Alpinet, plus alte 50-60 de siteuri montane ce vor fi exista atunci… Va veni apoi diaspora. Plus cluburile alpine străine ori potecarii din Nicaragua, căci şi ei au munţi de conglomerata colo – şi au descoperit subit o paralelă cu Bucegii şi problemele lor…

Mai concret, nu mai aştept opinia a tot felul de inşi care nu au dormit bine noaptea, respectiv ţin să fie interesanţi.
Voi propune CAR să preia cele două caiete în arhiva lor. În caz negativ, voi apela la Grupul pentru Istorie Alpină.
Dacă, prin absurd, nu îl vor prelua nici aceştia, voi păstra eu caietele. Uite-aşa! înă una-alta, eu am făcut lucruri mai interesante editorial cu documentele care mi-au trecut pe sub ochi decît toată comunitatea carpati.org la un loc.
Contrazi-mă.

Aşadar, iată cum stau lucrurile, eu şi ceilalţi care am comentat acolo suntem “tot felul de inşi care nu au dormit bine noaptea” şi ne dăm cu părerea , ţinând să fim interesanţi.

Domnule Ordean, cu tot respectul pe care îl mai pot avea faţă de dumneavoastră când citesc aceste afirmaţii, NU SUNTEŢI sub nicio formă în masură SĂ PĂSTRAŢI ACELE CAIETE. De nu îl va vrea CAR sau Grupul de Istorie Alpina, acel caiet va trebui să ajungă înapoi pe munte, în niciun caz în a dumneavoastră bibliotecă. Nu sunteţi nicio autoritate  şi nu aveţi niciun drept să vă însuşiţi ceva ce sincer, chiar nu vă aparţine!!!!!

Repostaţi ştirea sau o vom reposta noi, ceilalţi, care vrem să facem în octombrie o nouă tură pe Acele Morarului şi să ducem înapoi caietul.

Avem soluţii. Ne-am gândit la o cutie de metal înscripţionată frumos, ne-am găndit că acea cutie am putea chiar să o cimentăm ca să nu mai existe posibilitatea de a fi luată de vânt. Avem soluţii şi iată că nu suntem lăsaţi să ne dăm cu părerea!!!!!!!!!!!!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments Closed

39 comentarii pana acum.

  1. andrei says:

    E inadmisibil ceea ce vrea sa faca,cum poate sa pastreze un lucru ce apartine comunitatii alpine…Din surse sigure stiu ca dl Mircea Ordean a stricat asigurarea la un traverseu expus pe brana ce vine dinspre Portita traverseaza spalatura vaii seci iar apoi se prelungeste pana in V Alba.Deasemenea a incercat sa stearga semnele de intrare in Circurile vaii albe la intrarea dinspre V alba…Inteleg ca vrea sa pastreze frumusetea Bucegilor(unele trasee nemarcate) doar pt anumiti initiati,dar ce am citit aici…pfff e bataie de joc.

  2. ruxache says:

    @Andrei: Ok, deci ce putem face ca acele caiele sa ajunga unde trebuie? (parerea mea, inapoi pe munte).
    Solutii sunt, dar trebuie initiativa.

  3. andrei says:

    Caietul trebuie sa ajunga inapoi unde ii e locul.Nu stiu cum ar trebui abordat dl M.O pt a-l ceda ..sad.Poate daca ne strangem mai multi am reusi sa-l recuperam.Te-ai gandit sa postezi discutia pe carpati?

  4. ruxache says:

    @Andrei: nu am de gand sa postez discutia pe carpati pentru ca nu vreau sa creada lumea ca am samanta de scandal. Sper ca de la unul la altul sa se dea vestea. Daca tot e rost de balamuc, il fac la mine pe blog, nu pe carpati.

  5. Silvia says:

    Ruxi, sa intri pe grupul costila (yahoo) sa vezi cum se iau decizii acolo, si ai sa intelegi raspunsul lui Mircea Ordean. winking

  6. ruxache says:

    @Silvia: Habar nu am cum se iau decizii acolo laughing ma poti lamuri? Pentru ca sincer chiar as vrea sa inteleg raspunsul lui Mircea Ordean, dumnealui m-a luat peste picior incercand sa ma faca sa ma simt inferioara si fara dreptul de a comenta (de fapt, toti cei care am comentat pe carpati am fost considerati asa) Tot ce stiu e ca acel caiet ori trebuie sa ramana pe munte, ori..hmm, la vreun muzeu… in niciun caz acasa la cineva (nu aceea este o ultima solutie)

  7. George says:

    Deci: cauti caietul in varful muntelui, gasesti borcanul, gol, fara un mesaj, informand despre preluarea lui de un filantropist, vii acasa, si primul lucru pe care il faci e sa publici disparitia (deoarece nu exista dovada de luare in custodie, ceea ce eu as fi facut, daca as fi avut ganduri filantropiste)…, si dupa ce publici in doua organizatii pline de entuziasti, ca din senin cineva care iubeste caietul asa de mult ca si l-a insusit, fara notificare, deodata se simte cu musca pe caciula si se autoinstituie binefacatorul, cel ce are numai intentii bune, de la inceput…. Care era punctul meu? o, da eu cred ca a avut ghinionul ca sa mergi pe acolo asa de curand, dupa el, ca altfel: hotul neprins…negustor cinstit… altfel: de ce nu a lasat un mesaj, atestand la ciscumstantele necesitand insusirea unui bun care nu-i apartinea? nu sant jurist consult (nu ca as avea nevoie, ca situatie e clara ca lumina zilei!

    George.

    George.

    George.

  8. Adrian says:

    @ruxache: Sunt badrian79 de pe carpati… observ cu stupoare ca acest domn intrece masura… isi postase si nr de tel in acea stire, daca poti sa mi faci rost de el o sa am eu discutia lamuritoare cu dansul….

  9. ruxache says:

    @Adrian: salutare, nu am de unde sa fac rost de numar, atata timp cat a sters stirea .. i dont know

  10. ruxache says:

    @George: dap

  11. Ion Popescu says:

    Demersul d-lui Ordean e si logic, si de bun simt – acel caiet reprezinta o bucata de istorie alpina olografa. A-l lasa acolo sus, la voia elementelor si a cuiva care -de emotie, de uituc sau pentru ca a luat prea multa vitamina B R la o pauza- uita sa puna capacul recipientului, e prea mult. Se pierde un document istoric care si asa e degradat. Pastrarea la Clubul Alpin Roman, in alte conditii decat ceea ce e acolo sus, ar asigura prezenta lui si pentru generatiile viitoare.

  12. George says:

    @ Ruxi: Hei Ruxi, trebuie sa agreez cu I.Pee… (a lot): E clar ca ni mai e nevoie sa faci alpinism, tot ce ai de facut e sa te abati din cand in cand pe la muzeu si sa semnezi (sau contemplezi) jurnalul muntelelui: sigur ca va trebui sa platesti o suma mica, o ofranda, o jertfa, pe care I.Pee… (A lot)o va ridica la intrare: O sa ai benefii ca de exemplu vei primi o bucata mica de hartie (bilet de intrare)…iei biletul, il bagi in buzunar, mergi copletezi jurnalul, inchizi vitrina, si de acolo sus pe munte, un de exista o teape in care lasi biletul (intepat)…Vezi ca “noi vrem egalitate… Dar nu pentru catei…Duncve, nu mai lasati jurnale in munti, ele nu apartin muntelui, ci muzeului…Muzeului timpitilor.

    Cu stima, respect profund pentru umanitatea pe care o citesc aici, si cu multumiri pentru Shivaree, iti doresc
    o duminica plina de vizite pe la muzee, si traditionalul

    Toate Bune Sa Se-adune,

    in speranta ce toate rele se spala, desigur.

    Goodnight Moon.

  13. Adrian says:

    Ti am dat add pe messenger poate reuseam sa avem o conversatie live despre caiet acolo. Am scotocit net-ul in acest weekend si n am gasit nr de tel al acestui domn.
    Parerea mea e ca nu se rezolva nimic cu acesta, drept pentru care ar trebui sa postam stirea pe carpati, pe alpinet. Daca nu o s-o faci tu ma vad nevoit s-o fac eu pentru ca nu pot sa tolerez si sa incurajez o asemenea atitudine.

  14. George says:

    Imi pare rau de ce se intamplape acolo: imi aduce aminte de vremuri care toti cred ca sant apuse…O sa incerc din nou sa-mi dau cu parerea, desi nu sant jurist, legea bunului simt o stim toti.
    1. trebuie sa fie pe acolo un student la drept, care sa va ajute.
    2. Eu, daca as fi avut semnatura, in manuscris, cred ca as avea dreptul sa vorez ce se poare face cu acea pagina.
    3. Dace caietul nu a fost inceput de nici o asociatie, privata sau de stat, si fara nici un contract de apartenenta, atunci e cu atat mai clar ca nu poate fi sub nici o forma sterpelit, fara consimtamantul fiecarui om ce buna credinta care l-a semnat, incluzandu-l pe cel care l-a sterpelit.
    4. Poate, daca un jurist isi da cu parerea, as fi bine a se face o plangere la politia locala (Busteni?), saucel putin a se cere parerea politiei. Dreptul de proprietate este un drept fundamental, garantat prin constitutie, si in acest caz cred ca asa cum Ruxache a zis bine” jurnalul apartine muntelui.” trebuie sa aveti o voce , sa fiti uniti in ceea ce vreti.
    5. daca ati crea un nou jurnal, sa zicem azi, ce pretenti ar avea cel care l-a dus pe munte, si sub ce bylaws ar fi?

    George.

  15. ruxache says:

    eu nu ma mai agit ca o fac degeaba … oh go on

  16. andreea says:

    deoarece chiar as vrea sa ii stiu soarta am mai dat o stire pe carpati.org

  17. odin says:

    Aflu intamplator de povestea asta si imi cer scuze ca postez un comentariu aici. Sper ca nu se va supara nimeni.

    Nimeni, sub niciun motiv, nu are dreptul de a lua caietul. El apartine tuturor. Ca ce chestie, cu ce drept domnul Ordean isi aloca proprietatea acelui caiet? Hotareste dumnealui ce sa faca?
    D-le…muntele e un bun comun si nu va apartine dvs cu capre, cabane, poteci, traverseuri si … caiete.
    Sub falsul altruism “fac un bine tuturor” dvs ne bagati un cutit in inima si va insusiti acea nestemata de ganduri numai pt dvs. E un document inestimabil din acest punct de vedere pe care dvs ati hotarat sa il dati nu stiu cui sau sa il pastrati dvs. Incetati sa va mai credeti mentorul Bucegilor…asta nu mi-as fi inchipuit-o…sa luati caietul. AICI CHIAR S-A INTRECUT MASURA, D-LE ORDEAN!!!!!

    Hai sa nu mai lungim discutia. Cine doreste, hai sa facem o plangere comuna de FURT CALIFICAT direct la amicul meu sef de circa. Adresa de mail v-o da proprietarul bloguluiwinking

  18. rok says:

    SOCANT !!! o atitudine ce lasa de dorit si un gest facut din egoism .Ce e de subliniat modul acestui domn de a se exprima parca toata discutia a fo purtata cu un copil de maxim 10 ani ,,Dacă, prin absurd, nu îl vor prelua nici aceştia, voi păstra eu caietele. Uite-aşa! ”care se incapataneaza ca ce a facut e bine( intr-o oarecare masura daca anunta din timp intentia dansului ) si ca ce a gasit e al lui !

  19. ruxache says:

    @odin: nu ai de ce sa iti ceri scuze ca postezi comentariu aici. Eu una nu am vrut sa fac balamuc pe carpati.org, de aceea am ales sa postez discutia la mine pe blog.

    @all: a fost repostata stirea pe carpati.org: http://www.carpati.org/stire/caiet_impresii_degetul_rosu_morar/2533/

    si a fost deschis si un topic pe forum: http://www.carpati.org/forum/altele-12/caiet_morar_sa_zicem_ca_nu_inteleg-2676/

    Domnul Ordean se pare ca se incapataneaza sa taca… si continua sa ma ia pe mine la misto.. http://picasaweb.google.com/105039784676866091971/CaietMaiVechiAceMorar#5509693752225682002

  20. odin says:

    Sa vezi tu misto cand o sa fie chemat la lamuriri la sectie. Faceti plangerea, semnati-o, pun si eu semnatura si ne vedem sa imi dati hartia. De restul ma ocup eu. happy O sa fie chemat sa dea declaratii pana se satura.

    In alta ordine de idei, ati plastifiat vreodata o legitimatie de student? Nu ati vazut ca se intinde cerneala, tusul, pixul? Ca sa mentii acel manuscris trebuie anumite conditii, ca sa il conservi iti trebuie anumiti specialisti pe care domnul nu are cum sa ii plateascawinking

    Un lucru pus de nu stiu cine si devenind un bun al tuturor trebuie sa ramana al tuturor. Hai sa nu ne amagim…nu a luat caietul sa il reconditioneze ci pentru ca dragostea dumnealui de munte a trecut deja granita bolnavului, si sub falsa impresie ca are o varsta si ca a cunoscut ceva persoane crede ca i se cuvine dumnealui tot muntele.
    Maine poimaine o sa taie piedestalul de piatra de pe Vf NegoiulaughingO sa ia placuta acasa ca suvenirlaughing Tu ce crezi ca reprezinta acel caiet pt dansul? Un suvenir pe care trebuie sa il arate cu fala oricarui turist sub titulatura “uite ce smecher sunt si ce hartii am” sadwinking Exista consecinte care decurg. Din acest moment fiecare va lua acasa tot ce doreste…aaaa…de ce nu a luat vreo cruce ca tot are ceva cu ele? Incepe sa imi para rau pentru semintele de colt imprastiatesad poate le ia si pe alea…ferit-a sfantul sa il vadhee hee Unii vor sa faca ceva frumos si se gaseste unul care sa stranga in biblioteca un bun care nu ii apartine. Stii ce crede dumnealui? Ca daca nu apartine nimanui acel caiet, nu a furathee hee Fa hartia si mai vedemhee hee Din acelasi motiv acel caiet nu trebuie sa stea in muzeu,nici la CAR nici la acel asa-zis “domn”…ca ce chestie si cu ce drept sa stea la ei si nu pe munte? El trebuie sa stea acolo. Ii gasesc eu invelitoare. Pe de alta parte, acest incident cu FURTUL caietului deschide calea multor nelegiuiri pe munte, care oricum erau destule, dar asta ca bombonica de pe coliva. Si Carpatiul, si Alpinetul se chinuie sa ii faca pe oameni responsabili, iubitori de frumos…etc. Se gaseste in schimb un “iubitor de frumos” in traducere libera “porcus turisticus” care sub falsa impresie de “muntoman” si de atotcunoscator in ale muntelui face un lucru pe care nici cel mai jalnic panttofar prost crescut si nesimtit nu ar face-o: Sa FURE acel caiet.

    Numai ca m-am saturat sa ma “cert” singur cu toti. De aceea nici nu mai activez pe Carpati, am avut motivele mele, dar ma gasiti pe Alpinet cu numele meu, Lazarescu Mihai. Multa neimplicare si cand se ridica o problema…nu e dorita. Foarte bine ca nu ai facut “scandal” pe Carpati, riscai sa fii inactivata winking

    Hai faceti hartia si ne vedem sa mi-o dati! Ne vedem la un suc ceva mai multi, semnam si va dau eu nr de inregistrare peste cateva zile. Vedem apoi.

  21. Codrin says:

    Buna ziua,

    Situatia este urmatoare:

    1: Fara a anunta in prealabil pe site-ul AMC intentia de prezervare a acestui document pretios si iubit de multi alpinisiti; ti-i l-ai insusit
    ( vb asa deoarece condider ca nu iti mai meriti respectul ca om); orice lucru insusit intr-un mod abuziv ( ceea ce ai facut ) se considera FURT si nu PREZERVARE

    2: In profil ai scris ca esti un “Amator de munte, indeosebi zone de abrupt” — asa si este; esti doar un amator ( un pic mai sus de un PANTOFAR pentru ca ai un echipament superior lor ) si nicidecum un IUBITOR DE MUNTE — prin faptul ca ti-ai insusit un caiet care apartine muntelui fara ati anunta intentiile, da dovada de lipsa de respect fata de MUNTE. CAIETUL APARTINE MUNTELUI.

    3: Fiind cu prins cu mata-n sac inca mai ai si tupeu sa te iei de o fata care inca si-a pastrat o urma de respect pentru tine: “Nu vreau sa par impertinenta, pentru ca aveti o varsta si incerc sa va respect. ”
    Sa traduc eu ce înseamnă asta? Adică dacă nu aveam o vârstă, erai impertinentă… Greşesc?
    Altminteri, să ştii că stau bine la priceperea de a răspunde pe măsura unor eventuale afirmaţii impertinente.”
    +++ de asta vi tu si spui ca stii sa raspunzi cu aceeasi masura in cazul unor afirmatii impertinente!!!! CHIAR AI UN TUPEU de ultime speta (tigan, golan sau chiar mai jos decat ei)

    4: Acum sunt curios cum imi vei raspunde mie: vei spune ca sunt mai tanar si sunt impertinent, vei incerca sa te iei de experienta mea de munte. Vei cere conducerii AMC sa fiu banat, exclus din comunitate: HOTII TREBUIE SA FIE EXCLUSI SI ARUNCATI DUPA GRATII –parerea mea este ca sunteti un HOT!!!!!!

    Fara nici cea mai mica urma de respect,

    Codrin

  22. Codrin says:

    Acesta este un mesaj pe care i l-am trimis in pe privat, am sa va tin la curent cu raspunsul lui

  23. ruxache says:

    Mie ce mi se pare fantastic este faptul că Mircea Ordean mai nou ne tratează cu indiferenţă, ne ignoră şi încă o dată se crede superior.

    Singura problemă ar fi că e încă 1-0 pentru el, şi-anume încă are caietele şi face ce vrea cu ele.

    Mă tem că dacă totuşi reuşim să intrăm în posesia lor şi să le ducem înapoi pe munte, ce facem atunci? punem lacăt? că ar fi în stare să se ducă să le ia iarăşi şi duse să fie pentru totdeauna…la niciun CAR, la niciun muzeu, ci sub salteaua de acasă a dumnealui.

    @codrin: Îţi va răspune în acelaşi stil, poate chiar mai urât, sau deloc happy că de altceva nu este capabil. Te rog totuşi să ne ţii la curent.

  24. odin says:

    Facem 1-1 Ruxandra. Faceti plangerea de care vorbeamwinking
    Gata, nu mai zic nimic. Sa nu te superi ca scriu mult.

  25. ruxache says:

    @Odin: Nu mă supăr, mă bucur că mai sunt oameni care îmi susţin părerea.

  26. odin says:

    Mihaela a pus caiet nouhappy Eu o sa trec intr-o zi si o sa bat un piton.

  27. odin says:

    imi dai voie sa postez stire pe Alpinet. Las linkul tau de la blog.

  28. Andrei says:

    Eu impreuna cu cativa prieteni am dus un caiet nou si cutie pe Ace, in weeke-end-ul 21-22 august 2010.

    “Vă rog să-mi iertaţi oarece furie, pe tipii care (pariez că trei sferturi nu au călcat în preajma Acelor!) cer azi ca acest caiet să fie readus pe coclauri… Cînd am avut prima dată acest istoric înscris sub ochi, păi se vedea clar, negru pe alb… Vreo 18 ani de stat în mijlocul naturii l-au făcut cum îl vedeţi. recunosc că eu l-am luat în anul 2000. Fără acest gest, nu aţi fi avut ce lectura nici măcar pe această cale…”
    http://picasaweb.google.com/105039784676866091971/CaietMaiVechiAceMorar#5509693500587092194

  29. George says:

    problema nu e numai sa existe un caiet, ci sa fie insotit de un Charter, bylaws, si desigur consecinte pentru a nu fi pastrat in containerul ermetic. Dar asa cum bine spune Codrin, si cum am sugerat deunazi…vorba multa saracia omului…vorbiti cu un student la drept, alpinist entuz, si faceti raport la sefu…la Busteni, nu?, acolo local cum zice Codrin, si faceti-l un grup.
    La caietul de pe munte adaugati o pagina de reguli de intrebuintare, de pastrare, si gasiti un mod de a afla in ce stare se afla (motiv in plus sa va abateti pe acolo).

    Toate bune sa se-adune,

    George.

  30. Alt Andrei says:

    Imi cer scuze fata de Mircea Ordean, dar in ziua cu pricina ( prima postare despre caiet) i-am scris in privat deoarece nu vroiam sa ma bag in discutiile de pe site. Nu am mers niciodata prin Ace, nu fac inca trasee nemarcate dar gestul si ceea ce se anunta ca urmeaza mi-a pus ceva semne de intrebare:

    Eu:
    Buna seara si imi cer scuze de deranj..poate aveti multe alte mesaje mai importante de citit…dar tocmai am citit articolul despre caietul din Degetul Rosu si planurile pentru el…Nu vreau sa sune rautacios si va rog sa ma iertati daca se interpreteaza asa, dar precedentul caiet a rezistat 70 de ani…si acum se propune retragerea din circulatie a unuia cu vechime de 10 ani. Poate maine se va propune scoaterea din circulatie a celui de al treilea dupa 1-2 ani. Problema pusa de dumneavoastra e foarte buna, dar oare a scazut increderea in oamenii de munte de 7 ori? Am un mare respect pentru ceea ce am citit in articolul dvs, faptul ca asemenea artefacte supravietuiesc peste ani si ani, dar sa nu se ajunga la un fel de “stapanul ineleleor”. Oare o discutie sau un vot deschis pe unul sau doua site-uri specializate pot hotara in locul celor care au semnat acolo macar in ultimii 10 ani? Din punctul meu de vedere ( nu prea specializat sau trecut prin trasee nemarcate decat cu cititul) cred ca ati deschis un subiect foarte … atractiv din punct de vedere al posesiunii. Pare a o dezbatere intre “membri fondatori” si poate asta m-a facut sa va scriu. Imi dau seama ca dvs daca erati de alta intentie nici macar nu ridicati problema, dar oare ceea ce va urma poate fi garantat mai bine decat era garantat de acel bidon in acel loc?
    Sunt simple intrebari si pareri ale unui om care acum a aflat de acel caiet si care nu a avut curajul sa scrie acolo pt ca e de stul de nou pe aici happy
    Multa sanatate si o maxima reusita cu acest plan destul de greu happy

    Raspunsul:
    Buna ziua!

    Arfi ceva mai multe de spus la mesajul tau, dar sînt nevoit să răspund fragmentar.
    Precedentul caiet nu a rezistat 70 de ani. Am sentimentul că a stat multă vreme la sertar… Bibliotecarii o ştiu bine, dar o hîrtie ce stă la mari diferenţe de temperatură, în umezeală, la lumină puternică (bidonul l-am cunoscut doar alb, cel puţin de la 1980 încoace) nu are cum să nu sufere…
    Eu i-am propus “retragerea” ultimuui pentru că pur şi simplu nu mai era… viabil. Chiar acum cîteva minute am postat cum arată două din filele deja pierdute…
    http://picasaweb.google.com/105039784676866091971/ProblemaCaietImpresiiDegetMorarului#
    Ce mai poţi citi de acolo?
    Iar soarta cu pricina aşteaptă şi foile care se pot citi.
    Ţin să repet, bidonul nu avea capac şi stătea de-a dreptul sinistru cu gura în sus, parcă aşteptînd ploile…

    În fine…

    Mircea

    raspunsul este dat marti 24 august 2010… cu o zi inainte de postarea imaginilor cu primul album…atunci nu spunea nimic despre posesia primului album… dar oare este ceva legat de “stapanul inelelor”?

  31. ruxache says:

    @Codrin: care post anterior?
    In alta ordine de idei, nu cred ca o reclamatie in ceea ce priveste acele poze este o solutie, mai ales ca aia ar fi dovada ca acele caiete se afla in posesia lui Mircea Ordean, si din pacate cred ca asta o sa fie singurul mod de a vedea acele pagini…

  32. Mircea O. says:

    Grăbiţi-vă, totuşi, cu plîngerea, procesul, condamnarea, execuţia… Pentru că s-ar putea să nu mă mai bucur egoist de caiete, ca un Hagi Tudose alpin, la fatidica dată…

    (26 august 2010)
    “Buna ziua!
    Fac pe această cale Clubului Alpin Român propunerea de a prelua în arhiva sa, eventual pentru un viitor muzeu al alpinismului românesc, cele două caiete de impresii de pe Degetul Roşu al Morarului.
    Ca argumentaţie vă rog să accesaţi:
    http://picasaweb.google.com/105039784676866091971/ProblemaCaietImpresiiDegetMorarului#
    http://picasaweb.google.com/105039784676866091971/CaietMaiVechiAceMorar#
    Cu prietenie,
    Mircea Ordean”

    “Multzam, Mircea. Este o idee buna si apreciata, presupun ca de multi altii in afara mea.
    Cel mai bine ar fi sa le aduci la Camin…………..”

    PS Tonul la băşcălie şi călcat pe coadă nu l-am dat eu. Observaţi că postul iniţial de pe Carpati.org este unul la locul lui.
    Răspund după cum se manifestă interlocutorul.

  33. Mircea O. says:

    Ruxache,
    Nu e ora mea de bătut cu pumnul în piept. Dar îţi las ceva spre lectură.
    http://www.scribd.com/doc/17259551/Contributii-la-istoria-alpinismului-romanesc
    Dă un search pe google, eventual răsfoieşte ceva reviste tipărite de munte. Poate astfel vei înceta să crezi că-s un om care ţine neapărat să lipsească de plăcerea lecturii caietlor pe alţii (pun aici şi pe cei care nu au dat barim prin preajma Acelor, dar îşi “pun semne de întrebare”winking

    PS-footnote
    “Nu am mers niciodata prin Ace, nu fac inca trasee nemarcate dar gestul si ceea ce se anunta ca urmeaza mi-a pus ceva semne de intrebare”

  34. ruxache says:

    @Mircea O: Tonul de bascalie l-ati dat odata cu raspunsurile pe care mi le-ati adresat mie si celorlalti, pe privat, pe carpati.org. V-am tratat cu respect si am primit in schimb ironii, rautate si aere de superioritate.

    Postul initial de pe carpati.org a fost cum trebuia sa fie si l-ati inactivat din motive neintemeiate

    Va multumim ca ne-ati adus la cunostinta despre situatia caietelor.

    Nu v-am contestat niciun moment experienta pe munte sau altceva. Am contestat insa faptul ca ati sters stirea, mi-ati raspuns ironic si urat, desi eu v-am vorbit frumos (si eu si ceilalti)si ati incheiat spunand: “Dacă, prin absurd, nu îl vor prelua nici aceştia, voi păstra eu caietele. Uite-aşa!” Ceea ce mie mi s-a parut complet aiurea.

    Ps: v-ati comportat fix ca un Hagi Tudose, poate chiar mai rau.

  35. Adrian says:

    Dragi prieteni iubitori de munte, nu “amatori de munte” sa va aduc cateva lamuriri cu privirea la caietul de impresii din Degetul Rosu.
    In urma sesizarii unui membru al carpati.org, acest individ, probabil simtindu-se cu musca pe caciula, posteaza o stire pe site in care mentioneaza ca borcanul in care era plasat caietul nu mai avea capac si ca l-a luat pentru a nu se distruge.
    De asemenea, spune in acea stire ca va inmana un nou borcan cu capac si caietul doritorilor care sa le plaseze din nou in varf.
    Am postat referitor la stire ca sunt dispus sa duc personal o cutie metalica izolata de intemperii (in genul celei de pe varful Mytikas din Olimp) pe varf astfel incat caietul sa fie in siguranta si sa se conserve intact.
    Ceea ce urmeaza este de-a dreptul stupefiant, individul gaseste de cuviinta sa stearga stirea respectiv, poate, poate comunitatea va uita de existenta caietului si acesta va ramane in posesia lui. Aveti in continuare un citat din “filosoful” Mircea Ordean “Cred ca avem stiinta cu totii de o vorba patriotica, mioritica si românesca… Începe cu “Facerea de bine…” Posed suficienta experienta de viata ca sa-mi dau seama cînd cineva intervine într-o problema doar ca sa se afle în treaba, eventual a se da important. Ca urmare, eu am dat stirea, eu o sterg.”
    Totusi, cei care au vazut sirea respectiva il contacteaza pe individ ca sa se intereseze de soarta caietului, dar vor primi niste raspunsuri lipsite de bunul simt elementar, aveti link-uri in posturile de mai sus.
    Si pe principiul “prostul nu e prost destul daca nu e si fudul” isi posteaza in album pe picasa file scanate din vechiul caiet din 1930, facandu-si un autodenunt ca a luat acest caiet de impresii inca din anul 2000, mai jos aveti link-ul: http://picasaweb.google.com/105039784676866091971/CaietMaiVechiAc
    eMorar#5509693500587092194
    Ceea ce este si mai grav un grup restrans de persoane, probabil frustrati ca si el, stiau ca jurnalul este in posesia individului.
    Faptul ca acest caiet a stat 10 ani in raftul individului, devenind practic “proprietarul” acestuia demonstreaza clar ca nu avea nici o intentie pentru a-l preda vreunei autoritati, mai mult chiar, si-a imbogatit colectia personala cu jurnalul de impresii din anul 2000.
    In link-ul urmator http://picasaweb.google.com/105039784676866091971/CaietMaiVechiAc
    eMorar#5509693678624586482
    puteti observa ca individul creeaza polemici inca din anul 1985, de care este chiar jenat sa le publice in respectivul album si are un tupeu extraordinar de a batjocori memoria unui OM care a murit printr-o ironie ieftina, deh “unde nu e nici Dumnezeu nu cere”.
    Bineinteles, puteti observa reactiile impertinente ale individului la adresa celor care se intereseaza de caiet la link-ul: http://picasaweb.google.com/105039784676866091971/CaietMaiVechiAc
    eMorar#5509693752225682002
    La link-ul http://picasaweb.google.com/105039784676866091971/CaietMaiVechiAc
    eMorar#5509712923506103490
    puteti vedea finalul apoteotic din care citez o parte: “În vreo doua sute de ani de acum încolo, se va ajunge la un numitor comun în ce priveste opinia comunitatii C.org. În alte doua sute vor cadea la pace cu punctul de vedere al C.org si cei de la Alpinet, plus alte 50-60 de siteuri montane ce vor fi exista atunci… Va veni apoi diaspora. Plus cluburile alpine straine ori potecarii din Pago-Pago, caci ei au de asemenea munti de conglomerat acolo si au descoperit subit o paralela cu Bucegii si problemele lor… Mai concret, nu mai astept opinia a tot felul de insi care nu au dormit bine noaptea, respectiv tin sa fie interesanti.
    Voi propune CAR sa preia cele doua caiete în arhiva lor. În caz negativ, voi apela la Grupul pentru Istorie Alpina…. Daca, prin absurd, nu îl vor prelua nici acestia, voi pastra eu caietele. Uite-asa! îna una-alta, eu am facut lucruri mai interesante editorial cu documentele care mi-au trecut pe sub ochi decît toata comunitatea carpati.org la un loc.”
    Deci, a ajuns unde dorea, le va pastra pentru sine, Hagi Tudose era mic copil pe langa acest individ deoarece el era proprietarul bunurilor, pe cand numitul si le-a insusit intr-un mod detestabil privind timp de 10 ani de zile iubitorii muntelui de a vedea acel jurnal vechi din 1930.
    In acceptiunea acestui individ “luminat” care este superior noua, citez “amator de munte”, nu iubitor de munte orice fel de comunitate este o adunatura de “papagali”, care nu merita atentia lui, el tace si le face dupa principiul “caini latra, caravana trece”.
    PS: Un proverb romanesc spune: “Cand doi oameni (sau mai multi in cazul nostru) iti spun ca esti beat, du-te de te culca”.

  36. cezar jipa says:

    citesc si ma minunez.am urcat cu mircea pe degetul rosu venind din ripa zapezii.mircea mi-a zis de caietul de semnaturi,l-am vazut in ce hal era.nu am semnat si nici nu ma intereseaza,eu am alta filozofie in ce priveste muntele,nu trebuie sa demonstrez nimanui ce am facut,e suficient ca stiu eu si sufletul meu.de altfel,majoritatea traseelo facute de mine in vreo 30 ani de munte sunt in memoria mea.cum lumea evolueaza si nici mie nu-mi place sa ramin demodat,ba dincontra,am inceput de vreo 2 ani sa pun si eu pe picasa ceva albume.revenind la caiet,am vorbit cu mircea ca ar fi bine sa fie luat,fotocopiat,reconditinat sau mai stiu eu ce si predat fie la car fie la un muzeu alpin.mircea a spus ca o sa publice stirea pe carpati org.ceea ce a si facut.ce a iesit…polemici cordiale am zis eu dar care s-au transformat repede in necordiale.nu cred ca mircea tine neaparat sa pastreze caietele.a iesit ceva la care nu ma asteptam,mai ramine sa ne dam in cap daca ne intilnim pe munte…nu asa vad eu treaba,nici nu interveneam dar stiti cum e,unde sunt doi insi sigur sunt cel putin 3 pareri…nu mai spun de cei care nici nu au treaba cu acele,ei au treaba cu mircea ordean.numai bine tuturor si ture faine,inclusiv pe acele ce ne dadura asa polemici.

  37. ruxache says:

    @cezar jipa: polemicile nu au fost deloc necordiale. Lumea si-a dat cu parerea despre ce ar trebui sa se intampla cu acel caiet.

    Au venit cu idei de reconditionare, xeroxare, idei pentru o alta cutie pusa sus pe munte si asa mai departe.

    Nu s-a luat nimeni de Mircea Ordean. Insa a considerat ca mai bine scoate stirea si nu mai tine pe nimeni la curent cu nimic. Iar la niste mesaje ulterioare ne-a raspuns cum a facut-o.

    Pentru mine subiectul este inchis, la fel si comentariile la acest articol. Caietul a ajuns la CAR si nu la cineva in biblioteca, asadar nu mai este nimic de discutat.

Cauta in site

    Disclaimer

    Aşadar. Al meu blog nu este şi nici nu o să fie niciodată vreun mare şi gras ghid turistic. Aşa că îi sfătuiesc pe cei care intră pe aici să nu ia de bune informaţiile. N-am licenţă de ghid, nu sunt vreo mare biciclistă, alpinistă sau vreun trekking guru. Merg şi eu pe unde pot, cu cine pot şi-mi place şi mă bucur de natură.Şi dacă totuşi se hotărăşte careva să folosească idei şi informaţii de pe-aici, va face asta pe propria răspundere. Mare grijă! Acestea fiind spuse vă doresc tuturor cele mai însorite, viscolite, nămoloase şi ploioase cărări/stânci/peşteri etc. după cum vrea fiecare!!

    Copyright

    Întregul conţinut al acestui site este supus protecţiei dreptului de autor. Toate drepturile rezervate. Conţinutul acestui site nu poate fi copiat, afişat, descărcat, distribuit, modificat, reprodus, republicat sau retransmis, fără acordul autorului (Ruxandra Tanase). Textele sau documentele conţinute de acest site, sau oricare pasaj din acesta, nu poate fi distribuit prin nici un fel de mijloc electronic sau prin alte mijloace de stocare, nu se pot crea sau deriva lucrări ştiinţifice sau de orice natură pe baza unor imaginilor, textelor sau documentelor de pe acest site, fără consimţamântul expres, în scris, al autorului. Citiţi aici Legea drepturilor de autor