Stau cu ochii pe camerele web de pe pârtii de vreo luna jumate, de cand mi-am cumparat skiurile. Zici ca-s nebună. Cum dă un strop de zăpadă cum intru în fibrilații. Nu că aș fi eu marea skioare a secolului dar am descoperit de curând sportul asta și nah, am și ceva voință.
Așa că în al doilea week-end din 2010, cu mari emoții din cauza vremii nu tocmai ok, după cercetări îndelungi și informații primite de la fața locului, plecăm spre Sinaia, destinația Valea Dorului, singura pârtie schiabilă la ora actuală.
Trec peste chinul îndurat cărând skiurile cu clăparii, trec și peste durerea persistentă din super dintele meu (asta e altă poveste), ignor gustul cam nașpa din termos, prețurile piperate de la telecabină (10 puncte 65 de leeeeeeeei – 4 puncte însemnând numai urcarea până la cota 2000 – că mai tre să și cobori tot așa dacă nu e skiabil) și haida.
Telecabina se bălăngăne ușor în soarele prea cald de ianuarie, Răzvan urlă ca în tren de fericire, așa ca e apostrofat de niște neni cu bețe în și anume popou și în scurt (sau nu) timp suntem la Miorița, în locul binecunoscut.
Uai și ce bucurie pe noi.
Zăpadă – este
Soare – din plin
Lume – nu foarte multă
Așadar o zi perfectă de rostogolit pe pârtie în neîndemânarea unui începător.
Valea Dorului, nu foarte înzăpezită dar merge
io
Mihaela
La valeeeeeeee. Nu fără emoții, nu fără o mică trântă care îmi umple ochelarii de zăpadă. Dar ce poate să-mi strice bucuria??
Păi.. telescaunul. Care a avut bunăvoința să se strice imediat ce am terminat prima coborâre.
-”Mergeți la terasă, nu mai stați la coadă pentru că nu știm cât durează”
Aham, bun, nu știți cât durează. Eh.. presupunem că nu foarte mult.
Soare, cald, mai un vin fiert, un ceai, un lapte, o bere, niște poze, niște sărituri și prosteli prin zonă, se strânge gașca și în scurt timp începem să ne plictisim și să fim nemulțumiți. Spiritele încep să se agite. Cică ieri s-a ars un motor de la telescaun, a fost înlocuit apoi s-a ars și ala și nu a mai funcționat tele-ăsta toată ziua. Astăzi se pare că s-a ars panoul de siguranță.
încă veseli, dar așa am fost tot timpul
Răzvan în acțiune
operațiunea popasul
niște nebuni
Dar.. speranța moare ultima. Și totuși moare. Moare odată cu snowmobilele care încep să care oamenii sus. Apoi cu nenii care vin cu corzi ca să-i coboare pe nefericiții blocați în telescaun. Unii au cedat mai devreme. Au început să se arunce din el cu mult timp înainte să apară ”echipele de salvare”. Își aruncau eroic skiurile sau snowboard-urile și apoi, atârnând într-o mână își luau zborul către o cădere nu tocmai plăcută.
cei care au cedat
cei care au fost salvați
cei care încă mai sperau
Și-apoi apare ratracul. Să niveleze pârtia??? Pentru cine??? A.. nu. Să care oamenii sus.
Așadar, ratracurile cele două, unul după altul, cu corzi legate în urma lor duceau nefericiții skiori înapoi la cota 2000. Unii cedau pe drum cum a fost și cazul meu de altfel.
cei care așteaptă rândul la ratrac
cei înhămați
cei care s-au resemnat
tot ăia înhămați
Ironiile curg, oamenii sunt cu o falcă-n cer și una-n zăpadă, se înjură telescaunul, apoi sistemul, apoi viața de căcat din Românica, apoi Băsescii, apoi decidem să emigram cu toții în Austria. Dar mai întai tre să ajungem înapoi la Miorița.
Faptul că fac poze nu este pe placul angajaților așa că un nene se leagă de mine că domne mai fac multe ???? Da, fac 
Toată lumea face, mulți filmează operațiunea ”ratracul teleski”.
Vine și rândul meu. Am emoții pentru că aud că nu te poți ține foarte bine de buclele improvizate după care băgai bețele, că mai sus îți obosesc mâinile foarte tare și o grămadă au căzut. Mă așez eu frumușel, bag bețele în poziția optimă și haida. Numai că prima bucată este la vale, coarda se curbează, iau ditamai bolovanul de gheață între skiuri pentru că nu am reușit să îl văd deoarece eram prea concentrată să nu scap bucla, așa că pic. Și bag, scot de toate neamurile lor cu mama lor de telescaun și așa mai departe.
Și iar la coadă, de data asta cică să mă concentrez mai bine la drum, zice un nene. Mbene. Fie.
Si hai la deal, la deal, prima bucată e încă ok, încep să mă doară mâinile, mai tare, și mai tare, panta devine mai accentuată și nenorocirea aia de ratrac merge din ce în ce mai repede. Simt că-mi scapă mâinile de pe bețe și zic: nu mai pot, îi dau drumul!!!!! Un tip de lângă mine încearcă să mă ajute, schimbă săracu de el poziția, pune o mână pe după mine, dar cât să poată și el? În scurt timp mă anunță că dacă nu-mi dă drumul scapă el bucla, așa că-mi dă drumul, și scapă și coarda, și mă agață și pe mine și pe încă 3 oameni. Uff, ce bine e 
)) Nu mai tre să țin de nenorocirea aia. Vine din spate un tip care căzuse cu ceva timp în urmă, și după pauza binemeritată plecăm mai departe, fără niciun incident.
bine că avem peisaj
cum spuneam
Minunat. Cu mâinile înghețate și o super durere-n dinte mă bag la căldură alături de restul găștii la cabană. Un ceai și hai domne la vale chit că urcăm pe clăpari sau buți (după caz). Și-o mai dăm la vale o dată. Iar urcușul s-a efectuat la pas. Cu gâfâieli and stuff.
greu greu
și sus la deal
am ajuns
învingători
De-aci ce facem? Unii pe Carp (eu nu, cum spuneam nu-s marea skioare a secolului), noi trei fete cucuiete avem impresia că există zăpadă pe drumul de vară. Mare greșeală. Coborâm prima pantă, zăpadă nu mai e. Noapte da, ceață da, frontale nu, ultima telecabină… nu prea. Cică numa aia de serviciu. Și dă-i aproape cu leșin înapoi la cota 2000 după telecabină. Și-o prindem.
Și-n curând suntem la supă de roșii și saramură de crap (cam picantă) și apoi acasă.
Concluzii n-am. Poate una. Că la cota 2000 nu mă mai duc să skiez până nu schimbă ăia telescaunul.
ura!!! și la gară
Frumos expus. Poate va lecuiti total de Romania si incercati si alte locuri, ca deh, oferta este!
bani sa fie
Misto aventura. La cum ai povestit-o, parca s-ar fi petrecut pe parcursul a cateva zile.
Chiar asteptam povestea din Valea Dorului. Mi-a facut placere sa citesc randurile de mai sus – mai ales ca mie mi-au palcut mereu cartile cu poze frumoase. Intr-adevar, ar cam fi cazul sa ne saturam de Romania, dar pana la urma se pare ca toate aceste imperfectiunii ale tarii noastre o fac mai frumoasa si mai palpitanta. In austria vor fi rare sau poate inexistente momentele in care te vei putea plimba cu “ratra-teleski-ul” sau vei putea cobora din telescaun atarnat in coarda ca un carnat pus la uscat pe timp de iarna
Asta este versiunea noastra de Winter Fun-Park si iata ca functioneaza si ne ofera unora dintre noi subiecte bine condimentate, de postat pe blog si altora posibilitatea de a comenta pe astfel de teme.
bani sunt… destui sa fie!
habar n-am cine estidar super ai scris!pai astia ce vor?aa v-au trimis la nea caisa ala cu cabana sa-i faceti si lui vanzare ca de e foame mare cand nu-i zapada!iar acum ca e zapada brusc nu merg instalatiile !!!!pai nu zic eu bine tre sa faca bani nea ala ca vad in poze niste chestii construite si alea costa!