Și-a fost un concediu în care n-am făcut mai nimic din cauza vremii, însă am făcut de toate. Motto-ul cred că a fost. ”Ok, vremea la munte tot nașpa e, așa că încotro?”
trupa de șoc: eu, Cristina, Andrei și Sebi
A fost așadar un du-te-vino de la mare, la munte, la mare, la munte, în căutarea unui loc care să ne satisfacă pretențiile poate un pic cam ridicate, având în vedere că ne-am luat liber în cea mai ploioasă săptămână din toata vara asta. Dar nu-i bai.
Am plecat într-o dimineață cu mult soare, către Bucegi, având în plan o vale, un cocoțat, un ceva orice, numai în oraș să nu mai stăm, ca să nu mai punem la socoteală și că era ziua mea și am cerut bătând din picior să fiu pe munte. Și-am fost. Până la cota 1500 
la cabana Valea cu Brazi, admirând norii care se adună și bulbucesc din toate direcțiile, făcând apoi planuri pentru zile mai bune, cu sori pe cer și capre negre pe poteci. Bun. Așa că am băut ceva ceaiuri , în răcoarea relativă de la baza munților, am rememorat trasee, ne-am întrecut puțin cu glumele și am plecat spre Slănic via Ciucaș.
La Slănic zici că era război și dădea vreunu cu prafuri toxice, că se refugiaseră toți la ștrandul de acolo, să dea jos pacostea de pe ei. Ne-a luat juma de oră plimbarea pe străduța cu sens unic, printre milioane de autoturisme parcate care unde a apucat.
Asta e, dacă nu vrea să fie, nu e, nicio problemă. Punem de-o masă undeva pe dealurile din apropiere și ne îndreptăm cu pași repezi către Ciucaș – via Căsuță. Acolo, fie ploaie, fie vânt, eu de ziua mea tot cânt. Na, c-am dat-o și-n rime.
undeva pe dealurile din apropiere de Slănic
Am ajuns la căsuță la ceas de seară și odată ce-am pornit focul, greu, dar tare greu ne-am mai dat plecați la somn. A fost o seară frumoasă, cum de fapt trebuia să fie de la început. Păcat că am dat eu nas iscoadelor și nu m-am putut bucura de prima parte a zilei, în frenezia prostească de a fi neapărat pe munte, suuus. Eh, omul cât trăiește învață, noroc cu prietenii…
la căsuță rămânem la foc până târziu în noapte, asta ca de obicei după o moasa copioasă la foc
Și totuși, la lumina lunii, alături de un vin bun, am petrecut o seară minunată, cu promisiunea că, toată săptămâna va fi ziua mea. Asta așa ca bonus, pentru că nu am reușit să fac ce mi-am propus fix in ziua cu pricina. Hehe, cine își mai sărbătorește ziua de naștere de 8 ori pe an? 
Am adormit pe mutește într-o liniște perfectă. Doar din când în când mai auzeam vreun pârș care rodea la polistiren. Nu-i bai, sunt și ei prietenii noștri.
De dimineață am avut impresia că a venit iarna, așa deodată. Mă dezmeticesc cu greu și odată ce îmi recapăt simțurile realizez că afară plouă cu bulbuci și e frigul naibii. Pe deasupra mai e și ceață. Dar o ceață de-aia deasă ca de Făgăraș.
Facem repejor bagajele și pornim înfruntând ploaia spre București. În Măneciu plouă de zici ca a venit sfârșitul lumii. Am impresia că suntem cu barca, arca și nu cu mașina. Eh.
Trecem pe-acasă, dăm jos de pe noi mirosul de fum și plecăm spre mare, căci prognozele meteo de pe ai patriei munți, dau cu virgulă.
scoate limba scoate limbaaaaaa
rugbiștii din spate
în drum spre Cosntanța, neprinde noaptea
Ajungem pe seară în Vama Veche unde continuăm petrecerea până dimineață, cu mult dans, ceva bere, ceva țopăială pe saltelele elastice și într-un final somn, la malul mării pe-un vânt teribil de mă mir și-acum că mi-a rămas cortul cel neancorat în picioare.
Dimineața vine cu o cădură toridă, așa că nu mai târziu de ora 8 suntem la apel, dreeeepți!!! și plecăm spre Tyulenovo, căci ne-am luat ”echipament de scufundat”. Iar acolo surpriză!!! Valurile uriașe se izesc de stânci amețitor. Marea îmi dă impresia că fierbe și ne-ar fierbe și pe noi în sânge dacă ne-am încumeta să ne aruncîm acolo. Ufff, ce facem?
Păi găsim o plajă, la vreo 15 km de Tyulenovo, foarte curat, foarte puțină lume, ne-am jucat, am înotat și-am construit. Sincer nu mai știu exact ce și cum s-a întâmplat în zilele care au urmat, 3 la număr.
o zi în care mi-am luat libertatea de a citi o carte la malul mării. superb
cooperativa munca în zadar. pe moment însă ne-a ieșit un castel cu baraj de toata frumusețea
Timpul s-a confundat cu marea și cu starea noastră de relaxare totală, așa că ne-am petrecut orele înotând, făcând sărituri și explorând zona. Am realizat toti patru că ne-am descoperit o nouă pasiune, snorkeling-ul.
valuri zvăpăiate la tyulenovo
a doua zi ne facem totuși curaj să intrăm în apă, în singurul loc cât de cât ferit de forța valurilor. a fost foarte interesant
traversarea spre locul de scăldat se făcea printre niște stânci, unde în ultima zi, Andrei se taie cam nasol în talpă, în singurul moment în care și-a dat jos sandalele
ușurel, din stâncă în stâncă. deși agitată de valuri, aici apa e limpede și vezi unde calci (evident, asta până când vine un val și umple totul de spumă)
la suprafață era spumă, însă sub apă totul era minunat și clar
hai Sebi, dă-mi și mie mâna că acum vine un val și mă dă de-a dura
explorând
3 mușchetari pe-un colț de stâncă
deși cald afară, aici bătea vântul puternic, așa că orice ieșire din apă se lăsa cu tremurici
Am făcut cunoștință astfel cu o nouă lume, cea subacvatică care ne-a încântat și surprins la fiecare intrare în apă. Am văzut pești, crabi (pe care i-am hrănit cu pepene roșu), creveți, meduze, căluți de mare și peisaje absolut superbe. Am pus corturile pe faleză și-am așteptat răsărituri pe care nu le-am văzut, pentru că dormeam și ce bine mai e să dormi și să nu-ți pese la ce oră te trezești.
Andrei, salt de la înălțime
de data asta și-a făcut și Sebi curaj și a sărit. Felicitări!!!
unul dintre crabii pe care i-am hrănic cu pepene roșu. era foarte amuzant cum se băteau pe micile bucățele. la final, aveau fiecare câte două, una într-un clește, alta în celălalt
Andrei zis și ”focă”
ultima zi petrecută la Tyulenovo a fost cea în care nu au fost valuri aproape deloc și apa era extrem de limpede, așa că pozele au fost foarte puține pentru că ne-am bălăcit încontinuu
Așadar ne-am relaxat, însă exact când ne-am hotărât că ar trebui totuși s-o tăiem spre Cheile Turzii, am observat cu durere că prognoza nu s-a schimbat, ba chiar e mai rău. Așadar, din nou spre București, o nouă rundă de dat praful și nispul jos de pe noi și haida în Predeal, la sora lui Sebi.
Am plecat în miez de noapte, printre tiruri și parbrize murdare și-am ajuns într-un final la somn, într-o mansardă răcoroasă la poalele munților. Iarăși, zilele ce-au urmat s-au scurs ca apa. Am lenevit, am jucat Small World, am mers la Adventure Park Brașov, unde am realizat că una e să nu-ți fie teamă de înălțime la munte, alta e să stai la 20 de m înălțime, pe o platformă de lemn între doi copaci Dar a fost distractiv.
o tiroliană foarte distractivă, aveai impresia că te izbești de un copac până la destinație
Andrei pe niște trepte foaaaaarte rare. Mie mi-au cam pus probleme din cauza înălțimii, am trecut mai mult trăgându-mă de sforile laterale
asta am uitat cum se numea, dar a fost proba mea preferată. toată chestia aia se mișca de colo colo și se învârtea și dacă nu prindeai mișcarea din prima te răsuceai aiurea și te chinuiai vreo 15 minute să ajungi sus norocul meu că am prins mișcarea
scara de pe traseul negru
Scară care pe moment mi s-a părut imposibil de urcat. era asigurată dintr-un singur punct, de sus, așa că atunci când o atingeai zbura pur și simplu cu tine. Firele nu erau rigide, erau pur si simplu un fel de sfoară, iar treptele se mulau pe încălțăminte. În momentul în care puneai piciorul pe ea începeai și făceai balans și te depărtai vertiginos de platforma din copac. Trebuia să aștepți să se termine pendulul și să începi urcușul, care avea în jur de 7-8 m, tu fiind deja la vreo 5-6 m (poate mai mult) înălțime. A fost foarte distractiv, însă am ajuns sus julită toată pe pulpe
am vizitat apoi și un supermarket din Brașov
Turneu Small World. În prima seară au bătut fetele, în serile ce-au urmat ne-a umilit Sebi
un adevărat război
”pomping”
În ultimele 2 zile de concediu am ajuns prin Poiana Țapului la cățărat, unde am avut experiența ursul (din nou, la fel ca în Piatra Mare, eu eram pe perete – spre ghinionul celor de jos care trebuiau să strige la bestie ca să plece), apoi am avut experiența – nu vreau să mă dau jos singură!!! – pe care am povestit-o mai pe larg aici.
Una peste alta, s-a terminat atât de repede concediul, că deja era luni din nou, cu o nouă zi de muncă la orizont. Am avut parte de multă relaxare, în ton cu vremea care și-a făcut de cap cu noi, cu multă energie de pus de-o parte pentru zilele bune.
Pe curând!
rock on ruxi. ma bucur pentru tine (voi). stay kool
[Reply]
ruxache Reply:
August 22nd, 2011 at 10:58 pm
Multumim!
[Reply]
V-ati distrat tare fain in concediu. Bravo. Apropos, sambata am facut Muchia Iepurasului cap de coarda tot traseul, cu 2 secunzi dupa mine. Acum am ce sa iti povestesc fiindca amintirile sunt fresh
[Reply]
ruxache Reply:
August 23rd, 2011 at 9:56 am
Bravooooo, felicitari
[Reply]
Daca va luati papucii de catarare cu voi la Tyulenovo puteati sa faceti si DWS (deep water soloing). Anul trecut s-au batut si cateva trasee de escalada la faleza din Shabla… merita sa incercati cand mai ajungeti in zona.
Pana atunci, baga gheara, baga biceps, ca ne-asteapta vremuri grele!
[Reply]
ruxache Reply:
September 25th, 2011 at 9:56 pm
Dap, noi pentru dws am mers dar eu cel putin nu am incercat, am preferat sa ma balacesc
Andrei a incercat dar din cauza ca erau valuri mari nu prea s-a putut 
[Reply]