O tură la munte reuşită pentru că… ne-am întors la timp.Sâmbătă de dimineaţă am plecat la drum către Bucegi. Eu şi Cătă, plus un tren arhiplin, personalul de 6.15. Am plătit naşul, am stat înghesuiţi şi am început să ne punem mari semne de întrebare când, ajunşi în Câmpina am observat că vremea nu se anunţa deloc promiţătoare.
Ploua ca într-o zi de vară, numai că fără semne că s-ar fii oprit. Ajunşi însă în Buşteni am avut marea surpriza de a fii inconjuraţi de zăpadă de aproximativ 15-20 de centimetri (citisem avertizările meteo însă nu ne aşteptam chiar la atâta alb).
Aşadar am plecat voioşi către traseu, bucurându-ne ca nişte copii mici de ninsoare. Ajunşi la primul indicator am început să ne punem iarăşi întrebări: urcăm pe Jepii Mici sau pe Jepii Mari? (doream să ajungem la Cabana Padina).. Pentru că nu reuşeam deloc să ne hotărâm am zis hai să dăm cu banul. Şi am dat, pajură: Jepii Mari.. Un pic dezamăgiţi plecăm dar ne răzgândim repede: hai totuşi pe ăia mici, e mai frumos.
Era potecă bătută aşa că nu eram singurii nebuni. Am plecat voiniceşte pe traseu, veseli şi entuziasmaţi de frumuseţea pe care o dă albul zăpezii oricărui lucru, mai ales muntelui. Nu după mult timp ne-am întalnit cu alţi patru turişti. Aveam energie aşa că i-am depăşit. Aveam ritm foarte bun şi în scurt timp ne-am mai întâlnit cu încă doi.
Am mers un pic pe urmele lor dar am trecut destul de repede şi noi în faţă la tăiat potecă. O bună bucată de drum am mers cu ei, am înotat prin zăpada care în unele locuri îmi ajungea pana la şold, am râs, am glumit şi ne-am gândit cu nerăbdare la ceaiul cald pe care îl vom bea sus la cabana Caraiman. La un moment dat cei doi au decis să se întoarcă.
Pericol nu era (încă), dar cei doi aveau de gând să se întoarca tot sâmbătă şi au realizat că nu vor mai avea prea mult timp la dispoziţie (se înainta destul de greu). Noi am plecat mai departe însoţiţi de data asta de cei 4 care ne-au prins din urmă (aveau poteca batută .. nah )
..
Am mai urcat aproximativ jumătate de oră şi am dat iarăşi de nişte lanţuri. În timp ce eu şi Cătă aşteptam cuminţi să treacă cei din faţa noastră, am fost “spălaţi pe faţă” de o mică avalanşă care a venit de undeva de sus de pe versant, fix în capul nostru. Pentru mine cuvântul a fost : şoc. Stăteam şi mă uitam tâmpită la zăpada care curgea pe noi, nefiind capabilă să reacţionez în niciun fel. Preţ de câteva secunde nu am putut să mă mişc. Cătălin se pusese în fund şi mă apucase de un picior. După ce m-am dezmeticit, m-am întors cu spatele la versant şi am aşteptat să se termine.
Pentru mine cred ca ăsta a fost momentul decisiv, deja nu mai voiam să merg mai departe. Am zis hai să urcăm şi lanţurile astea şi cel mai probabil ne vom întoarce. Şi aşa a şi fost. Le-am urcat fără probleme, iar la 10 minute mai sus am ajuns într-o zonă foarte expusă, unde dacă ar fii plecat o mică avalanşa cum fusese cea de mai devreme am fii fost proiectaţi rapid în râpă. Acela a fost momentul în care am spus clar: ne întoarcem. Ştiam că mai sus traseul devine din ce în ce mai periculos, ştiam că sunt zone extrem de expuse, fără lanţuri, în care şi cu piolet şi cu colţari era sinucidere curată să continui.
Zăpada nu avea pic de stabilitate, putea să o ia oricând la vale, şi cu ea şi noi. Doi din grupul cu care am urcat au decis şi ei să nu mai continue. Era absurd, chiar dacă am fii trecut de primul obstacol, mai sus nu aveam nicio şansă. Ceilalţi doi au spus că totuşi ei se mai duc, iar dacă nu se poate se vor întoarce şi ei. Am început deci coborârea.
Ne-am întâlnit destul de repede cu un grup de 7 turişti, foarte bine echipaţi şi ei. Le-am spus cum stau lucrurile, că nu e indicat să continue, dar au spus că totuşi vor încerca. Le-am urat drum bun şi am plecat mai departe. Mult mai jos ne-am mai întâlnit cu o fată şi un băiat. Ea echipată destul de bine, el nu prea. Am încercat să îi convingem că nu e o idee bună, că sus zăpada este mult mai mare, exista un risc real de avalanşă, că este periculos şi plus de asta îi va prinde şi noaptea (era deja 15.30 iar ei erau foarte jos)
Ne-au replicat cu un uşor aer de îngâmfare că ei cunosc traseul şi că nu trebuie să ne facem probleme. Le-am urat şi lor drum bun şi în jumătate de oră deja eram la telecabina din Buşteni. Am fost izbiţi în plin de un vânt puternic şi am început să ne facem reale probleme pentru cei care erau încă pe traseu.
În scurt timp au apărut şi ceilalţi doi din grup care ne-au povestit că au mai urcat aproximativ 100 de metri, au văzut în faţa lor o avalanşă destul de mare şi au hotărât că nu are rost să meargă mai departe. Mai jos s-au întâlnit şi ei cu cei 7 care s-au întors şi ei, şi cu ceilalţi doi care nu s-au lăsat convinşi, din păcate.
Am stat la ceai, ne-am uscat bine hainele şi am plecat aproape alergând către gară, destinaţia Braşov.
Iarăşi am plătit naşul, am mâncat zacuscă şi prăjitură. Noaptea petrecută în Braşov a fost extrem de plăcută, am râs, am glumit însă am aflat şi ceva foarte neplăcut: doi turişti sut daţi dispăruţi pe Jepii Mici. Cel mai probabil cei doi care nu s-au întors.
Am plecat către Bucureşti cu personalul de 14.30, cu un naş haios care a uitat să vină să ne mai ia banii.
Ajunsă acasă am aflat că cei doi sunt căutaţi de mai mult de 24 de ore pe munte, şi încă nu au fost găsiţi…
Ce să zic … Tură reuşită? Cu siguranţă. Am prins prima zăpadă pe munte, am văzut primele avalanşe, ne-a izbit în ochi primul viscol mai serios, m-am ales cu ditamai vânătaia zburând graţios peste o rădăcină, am petrcut o noapte drăguţă în Braşov şi a fost cea mai iefină ieşire din Bucureşti din ultimii ani, am cheltuit 10 lei. Dar cel mai important lucru este că ne-am întors din traseu la timp.. Singurul regret este că nu s-au întors şi cei doi…
Si tot nu au fost gasiti cei doi…
bai nu se poate, eu am urcat jepii acum, in mai 2009, cand ii dezgropau. de fapt pe unul dintre ei il gasisera cu 2 zile in urma, pe celalat tocmai il carau in jos, si erau 2-3 gropi mari in zapada aia veche.. mi se face pielea gaina, pt ca stiam cand a foat avalansa, ne-au spus la caraiman, si m-am uitat la postul asta din cauza coincidentei de date.
nici un fel de inganfare nu justifica pretul pe care l-au platit
Dumnezeu sa-i odihneasca!