Încă un vis împlinit, la distanță de numai o săptămână după ce am vizitat minunăția de munte numită Retezat, am plecat împreună cu doi prieteni în Bucegi. Tură de numai o zi, dar suficient încât să te facă să dormi buștean atunci când ajungi acasă.
Am avut în sfârșit ocazia să testez colțarii și pioletul așa cum se cuvine.
Valea Albă – Jepii Mici
Traseul ăsta la care visez de foarte mult timp și care părea așa undeva departe în realizările mele, pe care iată, l-am făcut pe zăpadă. Traseu pe care nu îl știu mulți, pe care unii îl ratează pentru că nu știu exact pe unde e, despre care se spune că trebuie să mergi cu cineva care cunoaște.
Și iată că atunci când am ajuns la intrarea pe vale am descopeit că nu este chiar așa. Se pare că a fost o zi deosebită. Cred că au fost cel puțin 20 de oameni care au ales să facă în această sâmbătă Valea Albă. Unii mai echipați ca alții, toată lumea veselă și cu poftă de urcat.
Și am urcat, voinicește, în serpentine sau de-a dreptul în trepte, având sub noi metri de zăpadă grea și rece, ocolind sau trecând fix peste avalanșe mai vechi, ascultând cum curge apa pe dedesubt. Peisajul este pur și simplu amețitor. Când te uiți în sus, vezi pantă abruptă care pare că trebuie cocoțată nu trecută la pas de potecă, iar când te uiți în jos, admiri Munții Baiului, Munții Ciucaș, Predealul și Azuga, alți nebuni ca și tine care urcă agale, și nu în ultimul rând, îți pare că ai urcat un hău imens și nu un munte.
Iar la capătul văii, după ce îți simți absolut fiecare muschi încordat din cauza efortului pe care l-ai depus , nu numai că îți vine să țopăi de fericire că ai reușit, dar vezi Coștila, tot Bucegiul și ceilalți munți din împrejurimi.
Da, un vis împlinit, mulțumesc Maria și Lucian.
