Mi-aduc aminte greşeala. Nu am vrut să mănânc sarmale. Nu îmi era foame absolut deloc, mâncasem pe furiş nişte prăjituri care fuseseră ascunse in cămară. Şi mama s-a supărat foarte tare pe mine. M-a trimis la colţ şi am stat acolo şi am plâns două ore, pe întuneric, timp în care ei petreceau în sufragerie şi râdeau şi ascultau muzică. Era Crăciunul.
Clipele de atunci au trecut, cred că nimeni în afară de mine nu şi le mai aminteşte. Au fost ierni cu troiene prin care ne jucam şi făceam cazemate, veri în care jucam frunza şi leapşa, oameni care au venit şi au plecat atât de repede încât nu mai ştiu nici cum arată, nici cum îi cheamă, nici dacă există cu adevărat. Prieteni de unică folosinţă, termen inventat acum 6 ani de un Paşte, când eu şi Claudia am petrecut 3 zile alături de nişte oameni cu care nu am mai avut de a face nimic, deşi stăm la câteva scări distanţă de ei. Pur şi simplu nu i-am mai vrut. I-am folosit. Mai ştiţi? Andreea, Mihaela, Cosmin, Adi, Alexandra, Roxana, Lucian, Florin, Marius, Anca, Irina, Oana, Veronica, Aura, Bogdan, Ionuţ, Alexandru, Ştefan, Dan, Marian, Alina, Cosmina, Georgiana, Maria, Adi, Vlad, Tudor, Adi, Cristi, Monica, Cristina, Flori, Raluca, Andra, Nicu, Elena, Liviu, Lavinia, Andrei, Radu, Valentina, Silvia, Corina, Andrada, Zuza, Cezar, Ioana, Alina, Iuliana, Mihai, Ştefan, Diana, Luminiţa.. câţi sunteţi, câţi nu sunteţi.
Şi m-am făcut mare, cel puţin în anii care s-au adunat în sufletul meu.
Şi trec prin parcuri, prin oraşe, văd mări şi munţi, aud poveşti, trec anotimpuri, cad frunze, înfloresc copaci. Şi unde sunt eu?
Îţi spun imediat.
Ţi-aduci aminte când ne-am dat în leagănul ăsta, când am numărat norii în parc şi stelele pe munte, când m-ai aruncat în mare, când ai alergat cu disperare după mine pe plajă, când zgâriai pereţii cu bicicleta, când alergam de la Cişmigiu prin oraş, când dădeam de mâncare căţeilor, când m-ai împins la frunza şi mi-ai rupt tricoul preferat, când stăteam pe gard şi mieunam la trecători, când puneam frunze pe apa care curgea în faţa blocului, când mi-ai rupt oracolul, când am mâncat prăjitură, când am ajuns pe Moldoveanu epuizaţi, când era să mă îneci la ştrand în apă de juma de metru, când ne uitam la desene animate şi mâncam dulceaţă de vişine, când ne-am păruit pentru că ţi-am dat penarul pe jos în ora de chimie, când am spart tabla din cauza ta, când am luat 2 în teză la fizică pentru că nu mi-ai dat să copiez ce trebuia, când m-a muşcat câinele tău pentru că nu l-ai ţinut în lesă, când facem experimentele alea nebuneşti cu eprubetele furate, când te ajutam la matematică, când ne dădeam cu sania şi mi-ai spart capul, când ne cocoţam în copacul ăla din grădiniţă şi spuneam că e copacul nostru, când m-ai învârtit în leagănul de la nisipar şi am vomitat, când ai venit la mine şi mi-ai lipit pe uşă un bileţel cu “la mulţi ani”, când ne vedeam la 2 noaptea să bem bere în faţa blocului, când mi-ai rupt spatele la lapte gros de n-am mai putut să dorm cum trebuie o săptămână, când am căzut pe scarile alea şi ai râs de mine aşa de urât, când nu voiai să îmi spui cine era C_ _ _ _ _ N dar am aflat după şi m-am supărat foarte tare, când aruncam cu pungi de apă de la etajul 9, când am fugit împreună la discotecă în plină noapte, când mi-ai dus mâţa la doctor pentru că picase de la etaj, când am luat o lăcustă şi ţi-am pus-o în buzunarul de la cămaşă şi ai venit cu bunicii la mine la uşă, când.. când…
Şi totuşi, atunci când merg pe stradă şi privesc clipele mele, nu îţi văd faţa, nu ştiu cu ce eşti îmbrăcat sau câţi ani aveai.
A trecut prea mult timp, anii te-au şters.
Am rămas doar eu, cu amintirea, dar o să plec şi eu. Cu toţii plecăm la un moment dat, trebuie doar să ştim cum şi de ce.
