Priveam cum zăcea acolo pe cimentul rece al scării de bloc, cu geam spart, trepte întortocheate şi întuneric, cu mâna dreaptă atârnându-i pe-o treaptă, tricoul ud de lacrimi şi gura întredeschisă, iar ochii.. ochii parcă îi erau trişti.
Atunci am avut un flash-back ascuțit. Din seara cu iz de vama veche, când octombrie uitase să mai vină şi apa cu gheaţă cugea pe gâtul înfrigurat. Aleile erau atunci valuri de nisip, oamenii alergau prin faţa cluburilor din oraşul care nu doarme, ca într-un muşuroi de furnici. Nu erau stele, şi cravata îi sufoca plămânii. Voia să respire şi nu putea. Mi-a părut rău atunci. Era trist.
Muzica zace alături sprijinită de un zid fumuriu.
Ce gânduri îţi zboară oare prin minte acum? pentru că văd numai nemişcare. Ce simţi? pentru că frigul pare că nu-l simţi. Unde ţi-e veselia şi pofta de-a te juca cu norii? Unde ţi-e clipa în care ţi-am spus că ai voie să alergi după orice fluture? Unde ţi-e marea aia la care visai când erai copil? marea aia verde şi căsuţa cu perdele albe. Unde ţi-s visele alea cu care m-ai bătut la cap zi de zi, clipă de clipă? Unde eşti tu?
Stai acolo şi de fapt nu te gândeşti la nimic. Pentru că nu mai eşti în stare să legi realul de închipuiri. Aşa că rămâi cumva într-o stare de suspendare agitată, între cele 2 lumi pe care nu le recunoști. Nu eşti a niciuneia şi tare mult pari că ai vrea să te lipeşti măcar de una dintre ele. De ce nu poţi?
Şi văd de-aici încercarea de-a deschide ochii, omul care pune mâna pe tine, omul care îţi aduce apă. Ei se ceartă şi de-aici te văd că ai vrea să te ridici şi să urli la ei să înceteze, să le spui că nu rezolvă nimic faptul că ei sprijină pereţii. Dar nu te poţi ridica. Hai bah scoală sus şi spune-le că nu are sens şi totul e în zadar. Văd că nu poţi… Ţi-a tresărit un muşchi dar cam atât. Inerția te caracterizează acum.
Mi-ai spus că ai mai trăit asta. Că pe-atunci scările erau galbene şi gresia din baie rece. Era rece şi bine.
La fel simţi şi-acum cimentul. Cred. Pari una cu el. Şi văd eu că ai vrea să cazi prin el, să te afunzi, să te ascunzi, să ieşi şi să fugi.
Nu ești așa și știu că nu mai vrei și nu vei mai simți niciodată cimentul rece sub mâna care atârnă.
Apare iarăşi braţul care acum te târăşte spre ieşire.
Ieşi.
Ieși
la data de March - 8 - 2010
