Fereastra asta e încă închisă, rece şi aburită, aerul din cameră nu se schimbă decât foarte rar, când mă încumet să las iarna asta care nu se mai termină să pătrundă printre rafturi şi aşternuturi, lumina e aceeaşi, e tot albastră indiferent că-i dimineaţă, după-amiază, seară, cerul tot gri, cu nori deşi şi încărcaţi de ploi care nu plouă.
Arunc din când în când privirea dicolo de geamul care protejează confortul ăsta aparent. Vârfuri neînmugurite pline de ciori şi pungi care au zburat prin vânturi şi ierni trecute. Niciun pic de verde nu dă semne că ar exista şi ar putea să spargă străzi şi grădini, niciun pic de soare care să încălzească blocurile şi antenele parabolice, firele de electricitate, maşinile parcate cu miile pe pământul ce-a fost odată liber.
Nici măcar vântul nu mai vrea să bată, e o nemişcare de tablou care parcă nu mai vrea să explodeze în culori şi lumini.
Cineva, undeva, într-un colţ de lume sau nelume, pare că vrea să ne saboteze primăvara. Ne priveşte cum neputincioşi şi robotizaţi îmbrăcăm aceleaşi haine negre şi încărcate de noroi şi frig, cum încălţăm zi de zi pantofii aştia grei şi murdari. Cum stăm din când în când pe bănci şi tremurăm curajoşi în faţa anotimpului acesta prea lung.
Iar martie stă să izbucnească în fiecare lucru viu, însă nu o face. Pare că-şi chinuie mugurii să mai rămână puţin în tulpini. Şi stăm cu toţii în camerele noastre aşteptând să se întâmple.
Întâmplă-te odată!
Primăvară
la data de March - 11 - 2009
