Mai repede. Tot mai repede. Din ce în ce mai repede. Să fie ritmul tot mai nebunesc, tot mai amețitor, să ne propulseze odată acolo, să fie Acum acum, să închidem ochii și să ne trezim acolo, neîntârziat să ajungem la destinația propusă indiferent care ar fii aceea, să grăbim procesul ăsta lent și enervat, să nu mai trebuiască să existe așteptare.
Somnul să fie brusc și imediat, să nu mai fie nevoie să ne luptăm cu gândurile alea mii care năvălesc în minte odată ce am închis ochii și am pus capul greu pe pernă. Să nu existe vise care să ne tulbure odihna de care avem atâta nevoie și care apoi să înghesuie idei de nimic în mintea asta deja saturată.
Dimineața să nu mai trebuiască să stăm 10 minute să fiarbă nenorocita aia de cafea și să ne mănânce timpul ăsta prețios de care avem atâta nevoie și care parcă ne zboară din mâini. Și apoi evident autobuzul să vină fix cum am ajuns în stație și să nu aștepte la nici măcar un semafor care ar putea sta în calea fericirii și bunei noastre dispoziții. Ah, și la magazine să nu mai fie cozi atunci când vrem să cumpărăm 3 covrigi cu care ne vom potoli foamea astăzi. De ce oare organismul ăsta cere de atâtea ori pe zi să mănânce, și face stomacul să scoată zgomotele alea ciudate și sâcâitoare când nu îi dai la timp ce are nevoie. De ce să pierd pe zi atâtea minute îndopându-mă cu tot felul de mâncăruri?
Și ziua trece pe lângă noi și nu prin noi. Nu reușim să simțim decât că soarele e prea cald, covrigii uscați, tricoul lipit de spate din cauza transpirației.
Ah, de-ar trece timpul ăsta mai repede, și mai repede, să ajung odată acasă, la bere cu prietenii, în fața calculatorului. Ajunși în sfârșit la capătul zilei, să se termine odată filmul ăsta lung și plictisitor ca să ne culcăm odată că suntem obotiți.
Și-n fond și la urma urmei. Unde naiba ne grăbim atâta?
De ce vrem să treacă timpul atât de repede? Tot mai repede, din ce în ce mai repede. De ce spunem: aoleo, mai sunt 5 ore până plec la munte!! de s-ar scurge mai repede!!.
Prea multă nerăbdare și sintetizare a clipelor trăite. Aș dilata la maxim fiecare moment în care deschid o carte în metrou și cele 3 stații care trebuie parcurse le-aș transforma în 50, în care secunda să stea în loc. Aș vrea ca ziua să aibe 57 de ore nu 24, pentru că nu-mi ajunge o viață să parcurg tot ce mi-am propus și ce îmi propun mereu zi de zi.
I-aș spune soarelui să stea cuminte pe cer încă 10 ore pe zi și să nu îmi aducă așa repede noaptea când trebuie să dorm și să mă rup de realitatea asta care îmi place la nebunie. Iar noaptea, să visez mult și colorat așa cum fac nebunii, să îmi aduc aminte ce am trăit în alte vieți, să-mi joc imaginația prin toate cotloanele ascunse ale minții, să călătoresc cu gândul în cele mai neobișnuite locuri și să găsesc răspunsurile la întrebările imbecile care nu îmi dau pace ziua.
Iar cafeaua de dimineață să o savurez până la ultima picătură.
Unde ne grăbim? La sfârșitul alergăturii e un singur lucru. Moartea. De ce suntem atât de înverșunați și nerăbdători să ajungem acolo cât mai repede, tot mai repede, din ce în ce mai repede?
Timpii morți, petrecuți în așteptare sunt cei mai frumoși. Pentru că ne dau libertatea de a alege ceea ce vrem să gândim și să facem, independent de ceea ce va urma după ce traficul aglomerat va face posibilă trecerea autobuzului.
De ce n-am opri timpul ăsta și-așa foarte scurt și l-am sparge în bucățele verzi de primăvară, prin care să ne plimbăm aiuriți de roua din iarbă?
timpul.. poate e o iluzie. dar atunci si noi suntem iluzii si tre sa ni-l facem prieten. ca dusman e groaznic.
uite, am scris si eu ceva despre el, mai demult:
http://zburatorului.wordpress.com/2007/09/18/pasarea-albastra/
ba eu unul nu ma grabesc deloc. sa se grabeasca altii, daca vor!
get a good clock. it helps.
Da, din pacate rahatii astia care se cred sefi peste toata lumea ne rapesc intr-un fel libertatea. SPun intr-un fel pt ca macar putem aleg cum sa ne traim viata. Eu unul cred ca as supravietui daca m-as muta intr-o padure fara mare lucru asupra mea… o sa ma imprientensc cu ursii vad eu.. ideea e ca nu vreau sa muncesc ca altii sa se imbogateasca pe spinarea mea